Voyeur

în ziua când te-am cunoscut...
luna pe cerul zilei
era deschisă ca o pleoapă de înger

noi doi eram căzuţi din paradis!

încă se zbăteau aripi
sub cămeşile de in magic înflorate

apoi,

apoi îmi aduc aminte ziua când te-am pierdut în mulţime

nici măcar nu am strigat.

am zis că e logic ca tu să mă auzi
devenisem un copil deosebit de matur...
şi-au trecut anii şi am devenit;
ştii ce am devenit?
un matur ce o să moară copil.

defapt nici nu exist
sunt un voyeur ce încă e lipit de lumina ta de veghe
din camera în care mi-ai zâmbit din geamul îmbujorat
...prima şi ultima oară

m-am înalţat între pâmănt şi cer
atât cât să nu fiu nici Om nici Zeu

plutesc fără să fiu atras
sau mai bine zis m-am dezvoltat doar pe orizontală

între răsărit şi apus ai pus tu linia asta imaginară
un adevărat labirint
în care
ai închis tot ce a fost fiinţă în mine


şi toate... dar toate în jurul meu
au crescut într-un univers mic
căt ultimul tău surâs

mă poţi considera copilul tău pe care nu l-ai avut
am făcut atăţia paşi singur fără să mă ţii de mână
încât am uitat să mai merg
am văzut atătea clipe lumina fără tine
şi am uitat să mai văd

e târziu...
clipa cade neagră în geamul meu de voyeur
luna e amară
iar soarele o candelă fără ulei
mi se opreşte timpul fără să gust din paradis.

am să mor cu sufletul mirosind a tine.